One-shot sau fic

O sa realizez un nou one-shot sau fic, inca nu stiu ce. Ideea este foarte simpla, asa ca am realizat un mic prolog ca sa va atrag

Destinul se pare că-mi joacă o festă, pentru că asta nu mi se poate întâmpla mie. De ani de zile nu fac nimic altceva, aș putea spune că întreaga mea existență se bazează pe asta: crimă. Acum mulți ani mama mea a murit, tatăl meu a fost cel care m-a părăsit când aveam mai mare nevoie de el și eu ca un copil lăsat în bătaia  vântului, am ales să mă distrez, dacă  de la începutul existenței mele și până în ziua aceea nu am putut să zâmbesc cu adevărat, o s-o fac. Însă această alegere nu a  fost foarte inspirată, am ajuns să mor ca un câine de la o supradoză, mă mișcam ca o nebună să scap de aceea senzație de sfârșit, din nou am fost în situația în care viața mea nu se bazează doar pe mine, ci pe Dumnezeu, dar de data asta m-a uitat.  Bine ar fi fost să mor atunci, cu mama, din păcate dorința mea de-a se întoarce l-a atras pe Întunecat, mi-a promis că trebuie să-i aduc o mie de lucruri și o să mă aducă la viață în alt corp, am acceptat, credeam că mă pune să fiu curier, o să dureze mult, dar merită, apoi am aflat ce trebuie să fac, a fost un șoc mult prea mare: să omor cu sânge rece orice om bun ce este aproape de Dumnezeu. Am făcut asta de atâtea ori, conștiința mea este mai pătată acum  decât era sub controlul prafurilor. Mai am un suflet și o să merg din nou lângă cei cu care am semănat cândva, dar nu știu dacă să-l omor. E în fața mea, i-am spus ce se va întâmpla, dar el, ca un mare nesimțit, nu-mi reproșează nimic, vreau să văd că mă urăște și vrea el să mă ucidă, să am în suflet vinovăția și să-mi simt sufletul că plânge. Vreau să par, măcar atât, ca un om, dacă tot ce am fost s-a pierdut. Tot ce îmi spun e ” Glasul ce țipă e al rațiunii, ecoul ne este frica” și a dat imediat rezultat. Se pare ca o să mă adăpostesc în inima unei ”peșteri”, o să fiu aproape de tot ce am pierdut, dar și am dobândit.

2 comentarii (+add yours?)

  1. al treilea amurg
    Sep 16, 2012 @ 13:40:34

    Ti-am mai spus ca imi place mult !
    Idee:Ai putea incepe cu un ona-shot , iar apoi il poti continua ca fic .
    Spor la treaba !

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Damon's Reading Club

Your favorite characters and your favorite books

Blogul Meu de Make-up

doamnele vor intelege...

Si,amo!

Vale, saca los grilletes... ¡soy tu prisionera!

Copiere

Just another WordPress.com weblog

Nedela Miruna

I'm in Wonderland

Angel's Gift

Just another WordPress.com weblog

Too Late...

®Aceste personaje aparţin lui Stephenie Meyer, iar noi nu avem nici un drept de autor asupra lor.™

sperantaunuiartist.ro

Acest site isi propune sa promoveze cultura in pictura

Pur si simplu ... Joko

Destiny is for losers. It's just a stupid excuse to wait for things to happen instead of making them happen.

PrintrePescari

un blog de pescuit,natura si R&R

iluminisme

Plăcerea de a scrie sincer

florin buzdugan

„Dă-mi o sticlă de bere. Arde iadul”

Hand Made Feng Shui

"Indiferent de care aspect al vietii dumneavoastra nu sunteti multumiti, feng shui are remedii pentru orice. "

Juliacastorp's Blog

Studii de dans macabru

%d blogeri au apreciat asta: