Capitolul 5

Capitolul V
(Dave a murit, dar inca traieste)

Carlos

 

Ajung grabit la spital, telefonul primit m-a ingrijorat. „Am gasit femeia pe care o cauti” este singurul lucru care imi cutreiera mintea in momentul de fata, vorbele camaradului meu, Zero, au ramas intiparite precum o stampila, iar sufletul se chinuie sa uite ca sa nu-si faca mai mult rau. Pasii mei rasuna pe coridor, holul spitalului prezinta doar cateva persoane care isi vegeaza fiintele dragi. Ochii mei se opresc din fuga la o femeie de vreo douazeci de ani, tanara si frumoasa, parul saten cu cateva suvite blonde, lasat pe spate ca sa cada la vale precum o cascade colorata cu pamant, ochii verzi plini de lacrimi par inecati de tristete. Ea isi sprijina umarul de-un perete si plange cu lacrimi mari, plin gestul sensibil de-as sterge lacrimile observ verigheta subtirica ce se afla pe inelarul ei.

Putina sensibilitate m-a cuprins, ma induioseaza nefericirea ei. Ma indrept usor spre ea, pasii mei inainte apasati acum abia daca se aud, nu vreau s-o sperii si mai mult pe sarmana fata. Un zambet dulce si nevinovat, plin de fercire, apare pe chipul meu, gropitele mele fac un dans, vreau sa vada in mine o persoana pe care se poate baza. Ma aflu in fata ei, cu zambetul dulce si ochii sentimentali ma uit la ea, prin priviri o intreb de ce sufera, iar ea prin lacrimi imi spune ca nu este treaba mea. O inteleg perfect, dar supararea ei imi aminteste de trecutul meu, de lipsa materiala de care ma loveam mereu.

-Vreau sa va ajut. Daca aveti nevoie de bani, de orice, va rog sa apelati la mine. ii spun eu, dar pare degajata de la discutie, probabil crede ca glumesc si vreau sa-mi bat joc de suferinta ei. Cel mai bun prieten al meu este seful spitalului, iar el realizeaza operatii gratis, daca doriti pot sa pun o vorba pentru dumneavoastra. continui eu cu acelasi ton ragusit, iar ea isi ridica privirea dandu-mi ocazia de-a ma pierde in ochii ei caramizii.

-Multumesc ! Sotul meu a avut un accidet grav cu masina. Venea de la servici cu un prieten, acela conducea, dar ala era beat si a intrat intr-un stalp. Sunt prea saraca ca sa platesc operatia. Sa te ajute Dumnezeu !

-Nu prea mai cred in el, rostirea numelui este pentru mine ca un dus cu apa rece. El mi-a luat familia la o varsta frageda si tot el ma tortureaza in fiecare zi cu noi necazuri. Am pierdut multe persoane dragi, vorbeam cu ei seara si nu realizam ca aceea clipa va fi ultima, dar cel mai rau ma doare necunosterea, nu stiu daca mai colinda aceasta lume sau nu. o mica lacrima apare, de mult timp nu am mai dat un semn de stabiciune, dar reamintirea acelor vremuri imi lasa sufletul pustiu.

-Imi cer scuze, nu doream sa va supar. Cum va cheama ?

Raman stana de piatra. Un simplu „Dave” se strecoara prin crapatura buzelor mele. Amintiri, de cat timp nu am mai avut unele, dar nu credeam ca o sa reapara:

Flashback
( Cand aveam sapte ani)

Doamna Dolly, femeia care se ocupa cu adoptile, intra in camera. Noi fiind la un internat, ceilalti copii se bucura, gandu-l de-a avea o familie este uimitor si foarte placut pentru ei. Dar eu doresc sa-mi gasesc adevarata familie, acele persoane care imi poarta sangele, dar in special tanjesc dupa mama, acel corp feminin din care eu m-am rupt, aceea inima care batea de bucurie pentru mine, aceea frumusete care mi-a transmis-o si mie. Acum nu-l am decat pe Ulises, scumpul meu frate, il iubesc foarte mult, fara el nu cred ca as fi aici, el imi da forta ca sa lupt cu durerea.

Dolly striga de pe o foaie niste nume, norocosii incep sa planga de bucurie, iar ceilalti sunt tristi ca nu pleaca si ei. Printre cele zece persoane se regaseste si un nume cunoscut, o figura atat de intiparita in mintea mea, de draga, „Dave Goli”. Imi vad prietenul cum se ridica uimit, un zambet mare apare pe fata, se uita cu bucurie la mine si apoi se intristeaza, lasa capul in jos, semn ca nu vrea sa-mi intalneasca privirea. Ma duc grabit la el si-l iau la lustruit, cum e posibil sa fie trist dupa ce a asteptat patru ani in acest infern ca sa fie adoptat. In timpul certii el plangea fara sa spuna nimic, doar la sfarsit apare si replica lui plina de compasiune ” Nu vreau sa plec, nu vreau sa te parasesc, esti cel mai bun prieten al meu. Nu o sa ne mai vedem niciodata, doar stelele o sa mai fie la fel pentru noi. Daca nu o sa mai vorbesc cu tine viata mea este goala. ”

As vrea sa spun ca este „un prost fara pereche, ca rateaza un lucru minunat, si unic in viata” , dar sunt de aceeasi parere cu el, eu cred ca as suferi si mai mult decat el, eu o sa trebuiasca sa mai locuiesc in aceasta cladire blestemata. Stelele, doar ele vor fi la fel, ne vom uita la ele si gandu-l va zbura la celalalt, ne va cadea o lacrima pe obraz, vom suferi, dar in inima noastra o sa existe si o bucatica de fericire, bucuria celuilalt. Poate nu o ne mai vedem niciodata, o sa ne uitam, prietenia, se va rupe precum o ata subtire si neagra de la atatea necazuri, dar vreau sa-l stiu pe el fericit, trebuie sa trec peste mine si sa ma gandesc la el.

EndFlashback

Ma indepartez de femeie lasand-o buversara, nici nu ma mir, am picat intr-o stare de reamintitie, iar dupa ce termin plec de langa ea lasand-o cu gura cascata. Cred ca m-a strigat, cred, poate aud „Dave” de rusine pentru furtul pe care l-am facut. Spuneam ca o sa tin mereu la el, la prietenul meu cel mai bun, dar la sfarsit am ajuns sa-l tradez. Simt o rusine cum creste in interiorul meu, as dorii din toata inima sa pot sa plang, dar mie prea rusine ca sa ma curat cu picaturile fierbinti. De acolo, din ceruri, el se uita la mine, dragul meu „Dave”, nu te-am mintit, ai fost cel mai bun prieten al meu si iti port memoria de fiecare data cand ma prezint.

Mecanic ma indrept spre biroul lui Zero, deschid usa si apar in fata noului meu prieten, cel mai bun. Inca sunt inchis prin ganduri, inca mai incerc sa gasesc scuze pentru fapta mea, dar si imagini cu Dave. Ochii mei inchisi sunt in alta dimensiune, Zero se ridica de pe scaunul de la birou si vine spre mine, isi flutura mana ii fata margelelor mele de onix, nici o miscare nu-si face prezenta, atunci palma lui face contact cu obrazul meu. Nu a fost o palma grea, a fost una de trezire, deci revigoranta, el fiind doctor stie ce forta trebuie sa aiba ca sa aduca oamenii de pe alta lume.

Nu-l salut, pur si simplu incep sa-i povestesc de femeia cu parul pamantiu, si de importanta operatei pentru ai salva sotul. El ma asculta asculta atent precum cainele pe stapan, dar nu zicea nimic, pur si simplu statea in fata mea. Se uita mereu la mine, atunci mi-am dat capul in jos, nu doresc sa-l privesc. Este un adevarat prieten, chiar daca modul in care ne-am cunoscut nu era tocmai obijnuit, dar ne-am legat. Infatisarea lui este cat se poate de simpla: parul roscat precum sangele, ochii verzi precum un smarald mai inchis, la fel de inalt ca mine, doar am facut amandoi baschet, puternic prin camasa ii se observa patratelele. Numele lui nu este „Zero”, nici nu stiu cum il cheama, dar de atunci pana acum tot asa l-am strigat.

– Carlos, esti bine ? imi spune el ingrijorat, iar am cazut in starea de tristete si amintitie.

Tresar la auzul acestui nume, „Carlos” , Zero este singura persoana din aceasta tara care imi stie adevarata indentitate. De fapt, ma stie doar ca si Carlos, nu imi stie si numele de familie, Mondeo, care nu este foarte cunoscut. Nu am dorit sa-i spun, mai ales din cauza trecutului. De fiecare data cand vin la el si imi aud numele tresar putin, dar revin repede cu picioarele pe pamant, nu doream sa realizeze ca sunt slab. Daca nu ar fi existat el, poate as fi uitat care este numele meu adevarat.

Flashback

Ma sufoc… mor. Apa este mereu in jurul meu, ma rasucesc pe toate partile, dar nu pot sa scap de ea. Simt ca-mi dau duhul, nu pot sa suport aceasta presiune, se pare ca o sa renunt la lupta mea. Dar… nu pot face asta, trebuie sa-mi gasesc fratele, sa gasesc o cale de-ai gasi urmele, nu pot renunta. Nebunia este in mine, simt ca ma apasa in fiecare secunda, dar chiar si asa, eu nu am sa ma las doborata de ea, o sa inot pana la suprafata. Dau din maini si din picoare, dar nu simt nici o evolutie, chiar daca imi fac loc printre moleculele de apa tot nu ajung la suprafata. Tot incerc, imi pierd forta si increderea ca o sa mai vad vreodata soarece stralucitor si prietenos. Dar Dumnezeu inca vrea sa ma tina in viata, ca ajung afara, lovindu-ma de aerul curat si lumina zilei.

Stau la mal si respir puternic si apoi ma uit in jur sa vad daca „Omul morti” este prin zona, nu este asa ca ma simt mai bine. Plamanii mei cred ca ar dansa de bucurie, insfarsit sunt plini cu aer , la cat am stat in apa. Cred ca soarele si natura sunt cele mai minunate lucruri din aceasta lume. Dar ma ridic cu greu, ma clatin intr-o parte si alta, cad jos precum un butoi, nu ma pot tine pe picioare… ma ia somnul. Ploapele se inchid de parca ar fi din plumb. Vantul incepe sa bata, iar eu fiind ud il simn precum zapada, dintii imi formeaza muzica la fiecare lovitura a aerului cu pielea mea. Ma strang precum o pisicuta, vreau sa ma incalzesc, dar nu pot sa fac asta.

Visurile mele sunt reci si aprige, nu am visat decat o calatorie prin Alaska. Temperatura scade, cred ca a venit noaptea, si odata cu ea si temperaturile scazute. Nu mai pot dormi, asa ca ma trezesc usor din acel vis inghetat, o iau la fuga ca poate ma incalzesc. Ma impiedic de multe ori si de fiecare data raman acolo intepenit pana vine vantul si ma obliga sa ma trezesc. Am facut de multe ori acest traseu si pot sa spun ca acum am ajuns la orfelinat intr-un timp foarte rau, dublu cat faceam inainte. Intru in cladire si ma intalnesc cu Dolly, ma pun in fata ei si incep sa-i povestesc:

-Dolly, ajuta-ma ! Nu stiu ce sa fac, acum sunt singur, Ulises a disparut.

– Carlos, familia adoptiva trebuie sa vina sa-l ia pe Dave, punete in locul lui, ei nu l-au vazut niciodata, asa ca nu vor suspecta nimic. dau dezaprobator din cap, nu pot sa fac asta, as fi un las. Dave a murit, la fel ca ceilalti, dar tu trebuie sa traiesti, Dumnezeu te-a lasat in viata cu un motiv, trebuie sa-i iei indentitatea lui Dave. Te va chema : ” Dave del Roust”, e numele pe care il vei primi la adoptie.

Nu pot sa fac asta, Dave este cel mai bun prieten al meu, l-as trada daca as face asta. Si daca el nu este mort, daca a reusit si el sa scape la fel ca mine, o sa vina aici sa ceara ajutor, dar nu o sa poata, pentru ca ii iau eu locul. Nu stiu ce sa fac, inima ma doare la fiecare gand, „nu” imi trece mereu prin ganduri. Dar fratele meu… daca reusesc sa scap o sa-l gasesc, daca nu, o sa-l pierd pentru totdeauna. Cu inima sfasiata accept propunerea ei, nu am de ales. Trebuie sa calc trecutul in picioare si sa ma gandesc la viitor, din aceasta zi Carlos a murit… si a aparut … Dave del Roust .

EndFlashback

Ii spun lui Zero ca vreau s-o vad pe „ea”, iar el da din cap aprobator. Se duce langa biblioteca si scoate o carte rosie pe care este scris ” I don`t know”, miile de carti se da la o parte lasandu-ne privilegiul de a intra intr-un hol secret. El imi spune in ce camera este si ma lasa acolo, de unul singur, de fapt nu sunt parasit, eu stau aici cu amintirile mele. Intr-o singura zi s-au intamplat prea multe, durerea a fost prea mare pentru mine, din camera lui Bella am ajuns aici… acest loc ascuns de ochii curiosilor. Merg fara treaba in fata, nu imi intorc deloc capul sa ma uit la numarul usilor, pasesc ghidat de inima.

Simt ca langa mine este trecutul, ca avem acelasi ritm si acelasi suparari, nimic nu s-a schimbat, totul este la fel ca inainte. „Ea” este pe aici, femeia pentru care mi-as fi dat si viata, fiinta pentru care respiram si ocupam un loc in acest univers. Dar m-a tradat, si-a batut joc de mine, s-a casatorit cu altul in timp ce eram impreuna, dar mai rau, am aflat ca a avut un baiat si o fata, gemeni. Trebuie sa devin de gheata, nu trebuie sa-i arat tristetea in care m-a bagat, trebuie sa fiu fara mila cu „ea”. Chiar daca inima ma doare, eu nu o pot ierta, ba mai mult, o s-o omor cu propriile mele maini.

Intru intr-o camera intunecata formata dintr-un pat, o masa, doua scaune, un dulap mic si „ea”. Statea langa fereastra, singura sursa de lumina, razele lunii ii atingea parul saten si moale, lung pana la fund si ondulat la varfuri. Se intoarce spre mine si ii zaresc. Ochii ei fermecatori si ciocolati, buzele carnoase si dulci se deschid de mirare. Bustul mare era tinut in frau de un maiut roz aprins, iar fusta neagra se oprea pana la rotura. O lacrima cristalina ii uda fata, isi lasa capul in jos si inceraca sa ma ocoleasca, isi imagineaza ca nu am aparut in camera.

Inima imi bate cu putere, simt ca imi iese din piept. Dar nu simt iubire… nu am in suflet decat ura, o ura atat de mare si neagra incat umplu o galaxie. Scot pistolul ce il aveam la spate si ma indrept spre ea, respir din ce in ce mai greu, nu cred ca am forta. Ma uit in ochii ei caprui precum ghindele. ce sunt plini de lacrimi sarate si plini de frica. Ma roaga sa nu o omor, ca ma iubeste si putem fi impreuna. Vreau s-o cred, dar trebuie sa moara. Ea este declarata deja moarta intr-un accident, deci impuscatura mea nu va fi judecata. Ii pun pistolul la tampla si …. se aude o impuscatura.

Adio Isabella Swan.

1 comentariu (+add yours?)

  1. Trackback: Pepene (postari ) | artificiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Damon's Reading Club

Your favorite characters and your favorite books

Blogul Meu de Make-up

doamnele vor intelege...

Si,amo!

Vale, saca los grilletes... ¡soy tu prisionera!

Copiere

Just another WordPress.com weblog

Nedela Miruna

I'm in Wonderland

Angel's Gift

Just another WordPress.com weblog

Too Late...

®Aceste personaje aparţin lui Stephenie Meyer, iar noi nu avem nici un drept de autor asupra lor.™

sperantaunuiartist.ro

Acest site isi propune sa promoveze cultura in pictura

Pur si simplu ... Joko

Destiny is for losers. It's just a stupid excuse to wait for things to happen instead of making them happen.

PrintrePescari

un blog de pescuit,natura si R&R

iluminisme

Plăcerea de a scrie sincer

florin buzdugan

„Dă-mi o sticlă de bere. Arde iadul”

Hand Made Feng Shui

"Indiferent de care aspect al vietii dumneavoastra nu sunteti multumiti, feng shui are remedii pentru orice. "

Juliacastorp's Blog

Studii de dans macabru

%d blogeri au apreciat asta: