Capitolul 1

CAPITOLUL I

(Cimintirul de apa)


Carlos:

Vocea subtirica si placuta a micutei flori de ciresi se aude usor prin incapere, mi-as dori ca sunetul sa ramana inchis aici si sa se auda mereu ecoul acestuia. Privirea blanda si copilaroasa a acesteia ma topeste cu atata usurinta, picioarele mele parca nu mai simt parchetul maro ce se afla sub noi, iar camera parca se misca in toate directile. Ochii ei verzi se uit la mine si un zambet mic apare in cotul gurii mele, iar dupa cateva secunde mica bucata de fericire zambeste si ea la randul ei, dar si mai vesela. O iau in brate si inima imi bate tare, ochii mei mai au putin si dau apa la soareci de atata bucurie, nu mai stiu pe ce planeta sunt, pur si simplu acum nu contez decat eu si ea.~~FLASHBACK~~Fug repede fara sa ma uit in urma nici o clipa, nu vreau sa vad omul mortii cum se aproprie ca sa ma duca in lumea cealalta. Lacrimile care de obicei exprima tristete si bucurie, la mine acestea simbolizeaza teama profunda si tortura prin care trec. Pasii mei ma lasa usor cate usor, pamantul plin de frunze maroni dispare in vazduh precum o poza pe care o aruncam, acum simt ca merg cu capul in jos nestiind daca acesta pe care sunt este pamantul sau cerul. Respratia mea este accelerata si din cauza oboselii, plamanii mei parca au foc in interior ca altfel nu-mi explic de ce anume ii simt arzatori.

Padurea este plina de trunchiurile copacilor batrani si tineri care au marimi si forme total diferite, ramurile acestora formeaza o coroana infricosatoate deasupra mea. Iarba ofilita de vremurile geroase care vin din nord sunt acum pe jor acoperind solul precum o patura colorota, fiecare in parte avand o istorie vasta a copacului din care a provenit. Pietrele cu a lor culoare se uita in jur si tac precum mutul la targ, dar stiu tot ce se intampla. Vietuitoarele sarmane cu a lor viata mirifica privesc prin ochii lor o lume diferita, poate unghiul din care privesc acestea este mai bun fata de-al nostru, oamenii nu vad decat ce este rau, dar ce este bun si important pierd din amanunt.

Mintea mea zboara la lucruri frumoase si la toate momentele pe care l-am avut alaturi de bunii mei amici. Un zambet apare in coltul gurii mele si eu simt pentru a doua oara pamantul de sub mine, o bucurie si mai mare ma cuprinde datorita acestei intamplari care pare scoasa dintr-u film prostesc si fara rost. Niciodata nu asi fi crezut ca o sa ma bucur sa stiu unde este sus, si unde este jos. Dar bucuria mea devine din ce in ce mai mare, uit pentru cateva minute de chinul pe care l-am dus in acest loc al iadului.

Ochii mei inchisi precum noaptea fara luna se uita in jur precum la o carte de matematica, aceasta materie o iubesc atat de mult incat il iubesc mai mult pe cel care ma urmareste. Incep sa sar de bucurie stiind ca nu mai sunt urmarit, aceasta idee ese sustinuta de sunetul voci lui care nu a mai stiga. Atent voie mare ma impiedic de o piatra si cad cu o viteza sunatoare atigand pamantul rece si iarba uscata. Imi vine sa plang dar acum ma simt fericit simtind bucuria de-a atinge un obiect cat sunt viu, doar cand esti la un pas de moarte realizezi cat de uimitoare este natura din jur.

-In sfarsit te-am prins maria ta, chiar imi faceam griji ca o sa-mi scapi. Sper ca privelistea de jos este foarte buna deoarece in adancuri nu o sa vezi nimic altceva decat praful asta maro numit: pamant. Cand o sa ne vedem in alta viata sa-mi povestesti si mie cum este sa mori ingropat de viu.

-Lasa-ma! Da-mi drumul! Te rog din tot sufletul meu sa ma lasi in viata, sunt atat de mic si nici nu pot sa spun ca cunosc viata. Cruta-mi viata si iti promit ca-ti dau toata averea mea, te fac bogat. ma rog eu la el ca un las.

Acum o lacrima coboara usor din ochiul meu lasand in urma ei o dara plina de spaima, si multe altele sosesc dupa ea ca sa-mi dovedeasca lasitatea de care dau dovada. Natura parca sta pe loc, timpul care acum nu-mi lasa ocazia de-a reusi sa fac ceva in plus, acum este mut si scos din priza. O frica surda se aduna deasupra mea exact la fel ca o umbra care indica tristetea din surdina, dar eu acum am negrul mortii ce ma cheama la ea. Totusi experienta de-a muri sub mormane de nisip si namol nu este chiar atat e rea incat sa spun c-o detest, dar nici bucuros nu sunt stiind ca asta imi este sfarsitul.

Nu stiu cum deoarece firul gandurilor mele a fost scos din vedere si acum aleg inca o data pe aceasta zi ca sa imi scap viata mizerabila. Pasii mei acum sunt rapizi precum a unui caine care alerga dupa prada sa, teama din pasi cred ca ajunge si la sol pentru ca simt ca el tremura, sau pur si simplu este alta iluzie a mea. Obrazul meu plin de apa cristalina provenita de la cristalele fierbinti denumite prin cuvantul sfant: „lacrima”, acum sunt racite de briza rece a vantului care se loveste de mine si de componentele naturii divine.

In fata mea se arata maretul rau cu apa rece si curata in care isi fac veacul mii de specii de vietuitoare, o noua lume in care oxigenul devine apa. Ma uit in spate s-il vad pe „el” cum inca este dupa mine, se aproprie din ce in ce mai mult de corpul meu si scheletul firav pe care il detin incepe sa tremura incat scoate sunete parca la acordeon. Ma uit pentru inca o mini secunda la rau si imi iau inima in dinti, acesata bate atat de tare incat oricine o poate auzi din departari. Curajul meu incepe sa dea roade asa ca sar ca dementul in apa rece precum ghiata, corpul meu tremura din cauza temperaturii scazute din acest univers acvatic. Mintea mea se inchide odata cu ochii mei abisali, nu mai stiu in ce directie ma duc sau unde anume o sa ajung, dar acum ma simt in pace si pregatit sa calc intr-un univers de bazm, numai daca nu ajung in Iad. Presiunea enorma ma impinge inspre fundul intunecat a apei, fara sa mai am vreo scapare din acest cosciug de apa.

~~ END FLASHBACK~~
_______________________

6 comentarii (+add yours?)

  1. Trackback: Nou fic | artificiu
  2. Trackback: Din nou | artificiu
  3. violetlove
    Apr 13, 2013 @ 07:45:48

    ce tare suna!! abia astept next :*

    Răspunde

  4. violetlove
    Apr 14, 2013 @ 07:34:52

    vreau sa spun ca imi place. cum te exprimi si cum descrii toate sentimentele. nu ca as fi un mare critic literar sau ceva, dar imi place povestea. asta vroiam sa zic😀

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Damon's Reading Club

Your favorite characters and your favorite books

Blogul Meu de Make-up

doamnele vor intelege...

Si,amo!

Vale, saca los grilletes... ¡soy tu prisionera!

Copiere

Just another WordPress.com weblog

Nedela Miruna

I'm in Wonderland

Angel's Gift

Just another WordPress.com weblog

Too Late...

®Aceste personaje aparţin lui Stephenie Meyer, iar noi nu avem nici un drept de autor asupra lor.™

sperantaunuiartist.ro

Acest site isi propune sa promoveze cultura in pictura

Pur si simplu ... Joko

Destiny is for losers. It's just a stupid excuse to wait for things to happen instead of making them happen.

PrintrePescari

un blog de pescuit,natura si R&R

iluminisme

Plăcerea de a scrie sincer

florin buzdugan

„Dă-mi o sticlă de bere. Arde iadul”

Hand Made Feng Shui

"Indiferent de care aspect al vietii dumneavoastra nu sunteti multumiti, feng shui are remedii pentru orice. "

Juliacastorp's Blog

Studii de dans macabru

%d blogeri au apreciat asta: