2-Orfelinat si chiocnire

Orfelinat si ciocnire

Sper ca nu aveti prea multe de facut cu viata voastra, pentru ca eu am chef sa vorbesc, si cand eu am un creste lipit de limba nimeni nu-l da jos. Sa va spun cum mi-am pierdut stagiatura ? Este complicat pentru voi, nu stiu de ceilalti, insa voi nu o sa intelegeti. De fapt, dupa ceva timp nici eu nu am mai putut sa inteleg ce a fost in capul meu.

„Cat de prost am putut sa fiu ? Mai bine tac, ca acum tot asta as face. ”

Cand am fost mic am fost abandonat, insa decat am luat primele guri de aer. Ochii mi s-au deschis in preajma altor copii batuti de soarta , am crescut acolo si am invatat sa respir aerul prin de microbi si sa respir cu inima lacrimile de tristete. Toti eram acolo ca sa ne ungem un’ altuia ranile , insa eu nu am putut, mult prea multe m-au tinut de maneca. In primul rand orgoliul, trebuie sa recunosc ca este pe masura inaltimii, si, chiar, daca nu as pune varful firelor de par  tot as fi de neindoit. Imi amintesc cum in al patrulea an, mi se pare ca era o zi de luni, pentru ca nu mi-am facut tema pentru ca am mancat prea bine la biserica.

  Stau pe banca bine mersi, nu am nici un stres.

-Hey, clovnila, nu te doare cazanul ? spune Rose cu un zambet de superioritate, cred ca altul nici nu are de dat la schimb.

Ma uit la ea si apoi la banca, nimic, nu m-am prins . Stau si ma uit in clasa, poate se referea la altcineva, dar eu sunt singurul clovn, din cate spune ea. Incerc sa trec peste asta insa ma roade, si a naibi rodeala, cred ca am o oala in talpa, ca tare mult as vrea sa ma descalt si s-o rontai. 

– Marele rege al bancurilor nu poate sa-si dea seama ? O sa vorbsc cu profu’ de fizica si o sa-i spun ca nu esti chiar atat de iute la minte.

– Dar ai si tu o minte !

Intra profa in clasa, cred, pentru ca ceilalti copii s-au ridicat, iar eu stau tot acolo. Ma loveste un coleg peste umar, dar nu-mi pasa, eu am aici o problema nationala: la ce se referea Rose. M-a facut prost, iar asta nu pot sa accept. Stiu ca nu este tocmai bine sa iau in seama acest lucru, ea asta si vrea, dar nu pot sa ma abtin. Uite-te tu la ea ! Ce tupeu pe ea ! Iar ma loveste cineva, insa eu imi simt mai mult talpa decat locul atins, dar am luat ceva in cap, si nu zbor ca sa fie vina mea, deci m-a lovit cineva. Ma uit in spate si o vad pe Rose, bineinteles, imi face semn sa ma uit in fata. Nu ca nu ar fi o vedere placuta, dar era profa de romana cu mainile la piept si sprancenele ridicate.

– Ai absenta . spune, insa eu nici nu am misc, nici nu spun nimic. Pentru ca nu ai raspuns mult timp . continua ea, cred ca se intreaba ce e cu mine. Da-te jos de pe banca !

Stau cateva secunde si apoi ma pun pe scaun, acesta  fiind rece. Mi-a inghetat curu’.

– Curu’ !!!!!!!!!!! urlu in gura mare, toti se uita la mine , iar profa se tinea cu mana de inima.

– Ce ai patit, Edward ? De ce spui acest cuvant ?

– Nu eu l-am spus, Rose a fost.

– Imi pare rau ca am confundat o voce masculina cu una feminina.  

– Nu e asta, ea a spus o gluma si era vorba de cur.

– Ce gluma ! Si chiar trebuia sa urli ?

– Dar mi-a spus ca nu sunt destept, nu puteam s-o las asa.

– Ai perfecta dreptate, tocmai de asta sunt sigura ca ma vei intelege la detentie.

– Imi predati tot lectia asta ?

– De ce intrebi asta ?

– Ca sa stiu daca pot scrie toata ora cuvinte la adresa nebunei, blondei, din spate.

Nu a  raspuns si s-a intors la lectie, nu inainte de a-mi potoli urechile cu un oftat.

Dar asta s-a intamplat cand eram la Institut, ca in orfelinat era un nimeni. De asta iubesc acest loc, pe langa: verdeata care imi da liniste, oamenii ce nu ma vad ca un ciudat, am descoperit ca am pasiuni, am fost olimpic, am descoperit ce om sunt, mi-am cladit un caracter. Aici am devenit cineva, iar ruptura nu am stiut cum s-o cos.

La orfelinat am spus ca eram un nimeni, putin spus. Aveam o varsta si toti ceilalti ma vedeau ciudat, pentru ca asta era adevarul, era acolo de sapte ani acolo si nimeni nu s-a indurat de mine. Mereu veneau oameni care imi spuneau ca am ochi frumos, insa la sfarsit alegeau un bebelus care poate nu avea trasaturile mele. Nu am inteles de ce nu am fost ales cand eram mic, dar am aflat ulterior de la maici ca un timp am avut febra multa si apoi nu mai vorbeam „Iar acuma nu mai tac.” Asta a fost ghinionul meu, iar eu simteam ca eram blestemat, pentru ca… Mereu aparea ceva si nu eram adoptat, intr-un timp credea ca sunt muma-padurii, ca ii sperii, si nici nu mai tin minte ce.

Privirea celeorlati ma durea, se uita la mine, iar cei cu unu, doi ani mai mici ca mine imi spuneau in gluma: esti urat de nu te ia . Durea. Era un sentiment de imperfectiune, ca exista o bariera de care  nu pot trece. Toate astea mi le spuneau cand ieseam afara iarna, pentru ca era prea frig ca sa stau pe scarile de la camera de provizii. Mi-am dat seama ca sunt diferit, ca aveam ceva de nimeni nu ma lua, asa ca am stat departe si ii lasam pe ceilalti sa-si faca o parere negativa si mai bolduita.

Dar uram si mila, iar maicile mereu mi-o dadeau. Erau zile in care veneau la mine ca sa-mi dea o portie in plus, credeau ca de asta stateam acolo pe scari, insa eu nu le acceptam. Daca nu aveam familie si nu mai stiu cate, macar sa am orgoliu, sa stiu ca detin ceva, bun, rau, nu conta, dar sa stiu ca exista in mine. Ne aduna uneori si ne punea sa ne jucam, eu stateam cu o foaie si desenam cercuri – „poate erau niste roti, poate de atunci era pasiunea pentru motoare” – ele veneau la mine si ma puneau sa fac jocuri de pus lucruri in lucruri, nu-mi placeau, era prea simple. Imi placea cubul, mereu imi placea si toti se uitau la mine si la sfarsit aplaudau, acele cateva minute erau cele mai frumoase, ma simteam plin de mine si ca pot sa fac multe, parca nu ma recunosteam printre ei. Insa peste ceva timp ei incepeau sa se intoarca la ale lor si niciodata nu au adus vorba a doua zi ca sunt bun la ceva.

De mediul de trai nu pot sa spun multe, trebuie sa recunosc ca eram bine din acest punct de vedere. La o varsta mi-am dat seama ca parintii mei sunt bogati, la orfelinatul unde am stat se dadeau niste bani cateva saptamani, iar eu am ajuns la concluzia ca parintii mei biologici m-au abandonat pentru ca nu i-a pasat de mine. Cand am ajuns sa realizez asta am suferit si mai mult, sa sti ca inca din pantecul mamei tale nu esti dorit si sa continui pana la sapte ani, a fost o lovitura pe care nici singuratatea nu a astupat-o, pana si acum mai are fisuri.

„Niciodata nu voi putea sa astup o asemenea gaura, pentru ca mereu o sa vad copii de mana cu parintii lor. Sa schimb subiectul pana nu o iau razna.”

Era un banc frumos. Cum era ? A da. Se intalneste Jean Claude Van Damme cu James Bond. Eu sunt James, James Bond. La care smecherul: Eu sunt Jean, Jean Claude, Jean Cloude Van, Jean Cloude Van Damme. Ceva de genul era si la mine. Eu ma credeam cel mai tare in interior, era unul dintre cei mai mari, dar excelam prin inteligenta, mereu am avut o memorie incredibila, si intr-o zi a venit cei de la Institutul Carlos ca sa vada cine e destept. Eu increzator am intrat si am picat, de fapt, nimeni nu a trecut, m-am suparat si am dat cu pumnul in perete, atunci ma vazut doamna Maria, mama lui Carlos, si mi-a dat o sansa. Orgoliul asta al meu nu a vrut sa accepte, insa aceasta doamna m-a vrajit.  A fost prima mea dragoste hahahha.

Imi amintesc si acum cand am intrat pe poarta si ce am simtit: nimic.

– Esti emotionant ? ma intreaba doamna Maria cu vocea ei calda.

– Nu simt nimic. ma uit la ea usor. Pot sa ma intorc la orfelinat ?

Asta este adevarul. In fata mea se arata o noua lume, un univers pe care eu nu-l cunosc, eu nu m-am acomodat cu un loc in care am stat sapte ani, si na, nu trebuia decat sa stam, nu voi putea aici, unde trebuie sa si invat. Poate simt teama, insa nu ma cred pregatit sa fac asta, nu simt ca existenta mea are nevoie.

– De ce vrei sa te intorci ? Nu ma supar daca nu ma placi sau locul, doar spune-mi !

– Sunteti foarte draguta si mi-ar placea sa invat aici, doar ca…

– Edward, eu am vazut ceva in tine si vreau sa te ajut.

– Doamna, gresiti, eu nu am nimic special ! Insa o familie a zis ca vrea sa ma adopte si vreau sa incerc, am nevoie de asta ca sa iau putere. Daca nu ma aleg,   ma pot intoarce ?

– Te inteleg si normal ca poti sa te intorci. Ba, mai mult, daca nu ta vor ei, ta adopt eu.

Am zambit mare si fata mea parca ma durea, nu eram obijnuit cu acest gest, pielea mea era prea moarta pentru acesta inviere. Mi-a pus mana pe par si mi l-a ciufulit, ea a zambit dulce si cu toata inima. De azi inainte parul meu va fi dezordonat.

Am gresit intr-o privinta: aveam nevoie de asta. Atunci nu aveam pregatirea spiritoala, nu aveam caldura familiei adoptive care sa ma ajute sa ma adaptez, greu, dar s-a intamplat. Nici nu vreau sa-mi imagienz ce s-ar fi intamplat daca nu i-as fi cunoscut. Probabil ca m-ar fi adoptat doamna Maria si as fi invatat pe rupte, as fi dus-o mai bine din punct de vedere spiritoal, dar nu l-as mai avea pe  Tony. Cred ca pentru familia ce mi-am format-o eu a trebuit sa sufar atat, insa, chiar daca stiu asta, nu pot sa accept una, doua.

„Nu inteleg cum pot sa fiu atat de incuiat, mereu am luat cele mai rele decizii, dar asta e cea mai rea. Insa nu pot sa dau inapoi, am pierdut-o pe Bella*

Adoptarea mea a fost speciala pentru mine, pentru ca nici in vise nu as fi putut sa cred ca o sa se intample asa de intens. Dar o sa va spus asta putin mai la Arcul de Triumf, acum imi moare limba si trebuie s-o inveselesc.

„Oare ma mai suporta sau au inchis inregistrarea ?”

Era Belal la ginecolog, mi-a spus de seara la ce ora si toate, dar eu am uitat care-i ginecologul, din moment ce la Institut nu era nevoie- acolo femeile erau de aur- si trebuia sa scap, nu de alta, dar Bella poate fi cam periculoasa. Ii trimit un mesaj cu un banc, s-o fac sa zambeasca inainte sa arunce in mine cu medicul.  Stau la usa si spun  :”Cum se prezintă astăzi pacientul?”, scumpa mea  nu spune ca in  banc si raspunde: „Se gandeste la amant.” . Eu intru pe usa doar cu capul, a ras si doctorul, ca in noua luni mi-a cunoscut toate ridurile, eu spun cu fata de caine moharit : „Delireaza”.

Bancul fiind:

– Cum se prezintă astăzi pacientul? întreabă doctorul pe asistentă.
– De-abia aşteaptă să se întoarcă acasă la soţia sa.
– Aha! Tot mai delirează…

„Bella, scumpa mea Bella…”

Nici nu va puteti imagina cum am cunoscut-o pe sotia mea, e ceva intim si nu va pot spune. La Institutul Carslos era… Chiar nu ma pot abtine, scuzati-ma, dar sunt om. Bella este o fata incredibila, putin cam loca, cred ca de asta ne-am si gasit, insa are si o latura sensibila si intelegatoare, eu o vad in toate maimutele in casa, asa cum pe mine ma vede si in Tarzan, si in Hulk, si in Tom. Intr-un cuvant: ne potrivim.

Am cunoscut-o la inceput, ea a fost primul chip din lumea necunoscuta. Eu in Institutul Carlos eram rup de lume, nu puteam sa mergem acasa, stateam numai acolo, nici televizor nu aveam, cartea era pe post de perna si caietul da suport pentru creios, la noi toate aveau un sens diferit de asta cunoscut acum. Imi cumparam un bilet ca sa ma duc acasa la  parintii adoptivi, nu prea imi placea asta, orgoliul nu ma lasa, dar fara stagiatura nu aveam ce sa fac, eram un nimeni ce nu se putea angaja. Cand stateam la rand a aparut plangan, am vrut sa ma duc la ea, insa mi s-a spus ca in acesta lume oamenii nu ajuta si ca tot ce am invatat era diferit. Din moment ce eu nu ma prea puteam modela usor am incercat sa fac totul diferit, dand din lac in put.

„Cine ma cunoste nici nu se mira.”

Am facut un pas in fata, doar doi oameni mai erau in fata viitorului meu.  M-am uitat in spate, nu i-am putut uita chipul, avea un ten atat de palid , iar lacrimile parca au albit-o si mai mult, nu avea nici o pata de culoare pe fata, nu se vedea nici rimelul, o fata naturala, insa vedeam pe chipul ei o suferinta atat de mare din cauza culorilor pale. Cred ca avea un par saten sau brunet, nu am avut mult timp, insa nu-i dadea destula culoare ca sa para „umana”.

Ma uit la ea, s-a oprit in mijloc si toti se uita ciudat la ea, poate din cauza lipsei de stralucire, nu are nimic care s-o faca sa straluceasca, este cam stearsa, aproape invizibila, daca nu ar plange. Avea capul in jos, inca o data nu-i pot vedea chipul, iar parul ramane la fel de misterios.

Ma uitam ca un nesimtit la ea, pentru ca am fost invatat sa nu ma holbez, dar s-a bagat brutal in aria mea vizuala, iar eu sunt de parere ca nimic nu e intamplator, iar acesta intalnire nu e o exceptie.

Un prieten mi-a spus ca in aceasta lume femeile sunt apreciate pentru corp si ca orice barbat ce se respecta stie sa admire o adevarata bomba, faza cu bomba nu am inteles-o,  insa eu acum ma uit la ea si nu imi dau seama la ce se referea. Ma uit in dreapta si incerc sa-mi dau seama de forme, insa nu vad nimic geometric, poate se referea la altceva, dar eu sunt mult prea incuiat ca sa-mi dau seama de ce ploua. Ma uit la 90,60,90 si le vad la fel la toate, atat la ea , cat si la femeile din jurul meu, dar nu inteleg de ce acest amic al meu era atat de frenetic cand imi spunea asta, ba chiar ii straluceau si ochii.

Nu vad nimic interesant, mai bine ma uit din nou la acea fata. As vrea sa ma indrept spre ea, poate are acele forme geometrice de care spune amigo, dar nu pot pleca de la coada. Am stat deja prea mult aici ca sa mai pierd inca o data randul. Cu pofta in cui mai bine uit si de fata si ma concentrez pe noua mea familie, poate nici nu o sa ma primeasca, iar atunci sa vad ce o sa fac cu viata mea. Trebuie sa uit asta, nu o sa ma ajute cu nimic daca ma consum.

Ma uit la fata aceea, macar ea ma face sa uit de griji, nu suport asteptarea, doresc sa vad ce s-a intamplat cu ea. La Institutul Carslos, sa arda tot !, femeile plangeau din cauza notelor, alt motiv nu am mai intalnit, din acest motiv am o mare curiozitate. Nu stiu cand, cred ca eram atat de atent incat a devenit o poza pentru mine,  insa s-a miscat, a luat-o din nou la fuga. In spatele ei, fugind, era un barbat solid, creol din cate cred, are un corp foarte bine lucrat, purtand doar un tricou  imi pot da seama.

Nu-mi pasa de ce spune oricine, insa eu nu pot accepta ca o femeie, o fiinta, sa fie agresana, nici macar verbal. Las in spate locul la coada, desi stiu ca pierd timp, pentru ca nici macar nu o cunosc pe acesta fata, dar eu asa am fost educat si consider ca este corect.

Am alergat cu viteza luminii aprinse, nu ca cea stinsa, si am ajuns la ea, acel barbat fiind deja acolo.

– Va pot ajuta cu ceva, domnisoara ? ea statea cu capul in jos, dar vad o lacrima cum cade pe jos. Infiorator !

– Nu cred ca este treaba ta, frate. Frate ? Parintii mei au mai adoptat pe cineva ?

– Da, insa, domnisoara, a dat peste mine si am gasit jos o bratara si ma intrebam daca e a ei. nu pot sa cred ca am mintit. Nu mie frica de o lupta, sunt un luptator mult mai bun decat el, dar nu vreau ca fata asta sa sufere mai mult.

– Nu… Nu e a mea. i-am auzit vocea plansa, abia daca am auzit ce spune.

– Ai auzit, frate, nu ai ce cauta aici.

Care  e toata faza asta cu „fratele” ? Poate este student la teologie, ca in biserica se spune ca toti suntem frati. Trebuie sa intreb pe cineva, ma roade toata palma. Sa-l intreb pe el ?

– Ma intreb la ce te referi….

– Daca vrei sa fi cu asta ar trebui sa-mi spui, ti-o inchiriez, dar nu o lua atata pe ocolite ca ar fi dispusa.

Imi trebuie o oglinda ca sa-mi retusez fata, ca Rose ar rade trei zile si trei nopti pe seama mocii mele. Nici nu vreau sa-mi imaginez cum arat. Ce am facut ? Nu vreau sa fiu cu ea, de ce crede asta ? Dar la ce se referea ? Mi s-a parut cam brutal si nepoliticos, chiar daca nu am inteles o iota din ce dorea sa-mi spuna, imi pot da seama dupa ton ca nu este tocmai dragut. Tanara a incercat sa plece , dar a  stransa puternic de brat, un gest nu tocmai finut.

– Nu stiu ce crezi tu, dar nu te comporta asa cu ea.

– Imi apartine si pot sa fac ce vreau cu ea. Sclavia feminina nu s-a terminat de mult ?

– Buna ! 

O voce putin prefacuta, daca nu am insel, a aparut din senin. Cred ca tipul asta chiar m-a enevat de nu am fost atat de atent la detalile exterioare. Mi-am indreptat privirea spre ea si pot spune ca sunt din prima bosumflat, am scapat de Rose si am dat de alta blonda. Sper sa nu fie la fel de nesuferita !

– Si tu, frumosule, cine esti ?

Si-a pus pana pe umarul meu si ii zambea intr-un fel ciudat, nu era unul vesel, parca avea ceva siret in el. Asteapta un raspuns de la mine, insa nu ii dau, nu vreau o  Rose2 indragostita.

– Ma scuzati !

Aia a fost prima oara cand am cunoscut-o pe femeia vietii mele, insa, din pacate, nu a fost un mod prea dragut de-a ma cunoaste. De atunci a inceput o poveste de dragoste, la inceput departe de acest sens, dar cu timpul s-a trasformat. Insa nu vreau sa-mi amintesc asta, am parasit-o, am pierdut-o, si cel mai bine e sa nu aduc vorba.

„Sper ca a meritat sa-mi sacrific familia.”

 

6 comentarii (+add yours?)

  1. Trackback: Capitol « artificiu
  2. al treilea amurg
    Dec 08, 2012 @ 17:43:21

    Prima

    Răspunde

  3. al treilea amurg
    Dec 08, 2012 @ 17:54:27

    Vreau sa citesc mai mult din pov.lor de dragoste .
    A fost un cap foarte interesant.
    Felicitari!
    Imi pare bine ca a apărut si Bella

    Răspunde

  4. Trackback: Alegeti « artificiu
  5. Blair Waldorf-Bass
    Dec 29, 2012 @ 19:41:43

    Deci ficul asta este foarte special,prin complexitatea persoanjului lui Edward!Nu stiu ce reprezinta acea forma de sclavie fata de Bella si cred ca si fata de Rose2.Foarte frumos!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Damon's Reading Club

Your favorite characters and your favorite books

Blogul Meu de Make-up

doamnele vor intelege...

Si,amo!

Vale, saca los grilletes... ¡soy tu prisionera!

Copiere

Just another WordPress.com weblog

Nedela Miruna

I'm in Wonderland

Angel's Gift

Just another WordPress.com weblog

Too Late...

®Aceste personaje aparţin lui Stephenie Meyer, iar noi nu avem nici un drept de autor asupra lor.™

sperantaunuiartist.ro

Acest site isi propune sa promoveze cultura in pictura

Pur si simplu ... Joko

Destiny is for losers. It's just a stupid excuse to wait for things to happen instead of making them happen.

PrintrePescari

un blog de pescuit,natura si R&R

iluminisme

Plăcerea de a scrie sincer

florin buzdugan

„Dă-mi o sticlă de bere. Arde iadul”

Hand Made Feng Shui

"Indiferent de care aspect al vietii dumneavoastra nu sunteti multumiti, feng shui are remedii pentru orice. "

Juliacastorp's Blog

Studii de dans macabru

%d blogeri au apreciat asta: