Muza din picturi

Albul din jur se completeaza usor cu rozul si movul venit de la micile petale de trandafir care se gasesc in aceasta camera. Mirosul de chimicale din odaie imi ajunge usor la nari amintindu-mi unde ma aflu, trezindu-ma din visarea mea indelungata. Aparatele care ticaie precum ceasul au o culoare admirabila, un gri sters parca cu cea mai subtire pensula din lume. Si in mijlocul acestora se afla un pat mare cu asternuturi albe pe care sta o fiinta foarte importanta pentru mine…ea.

Chipul ei candva angelic este scufundat in perna alba care prezinta mici flori mov, acum doarme ca un prunc in acest loc. Nu stiu ce viseaza dar simt ca este trista si indurerata, ca vrea sa planga in hohote dar nu vrea sa arate ca sufera. Frumusetea ei iesita din comun este impinsa in melancolie, zambetul ei precum sunetul clopoteilor nu se mai aude. Dar timpul trece si o mica lacrima coboara din ochii ei ajugand pe perna alba, acum mica bucatica de panza este uda de o pietricica care are in ea toata suferinta ei.

Mana ei delicata si micuta care cobora pe obrazul meu in semn de afectiune acum este prinsa intr-un ipsos, intr-un ghips alb pe care se gasesc scrise toate urarile noastre de bine. Zeita mea a primit un dar dumnezeiesc care in acest moment se duce din nou in ceruri… ea era pictorita. Tablouri parca iesite din magie ii ieseau cand subtirelul bat care are la capat par atingea panza inca alba. Dar acum nu-si poate misca degetele, posibilitatea ca sa mai picteze vreodata este la zero, iar acest lucru ii aduce tristete.

Innebunesc doar la gandul ca ea sufera si eu nu pot sa fac nimic, as lua asupra mea acest chin doar ca sa-i aud din nou rasul ei incantator. Cu totii incercam s-o ajutam asa ca glumim, radem, dar in sufletul nostru se gaseste o durere apasatoare. Doar simplul gand la tristetea pe care o duce singura ma innebuneste, ma face sa ajung in cele mai intunecate locuri ale inimii mele. Sufletul meu sufera cu o intensitate enorma, doar privind-o ma simt incompetent ca n-o pot ajuta.

Cristale sarate si fierbinti cad din ce in ce mai multe din ochii ei ajungand sa se auda glasul zeitei mele ca si un ecou al dureri. O umbra de tristete ii acopera pe toti cei prezenti, inclusiv pe mine care stau pe un scaun exact langa patul ei. Fara sa realizez o lacrima mica venita din mijlocul inimii mele iese la suprafata si cade pe mana printesei mele, simt ca innebunesc neputand sa fac nimic pentru ea. Inima mea se sparge in mii de bucatele care si ele la randul lor fac la fel ca si primele, se distrug ramanand din ele doar praf.

Durere, chinuri, tristete, amaraciune, doar asta o sa vada mica mea zeita, toata lumea o sa-i uite tablourile atata timp cat ea nu o sa mai faca altele. Prin mintea mea trec numai ganduri sumbre despre viitorul ei, cu ce o sa se ocupe acuma nu stiu, dar stiu ca orice o sa faca o sa fiu acolo. Sau poate intr-o zi o sa-mi spuna ca prezenta mea ii aduce aminte ca nu este pictorita, si o sa ma indepartez de ea putin cate putin. Nu stiu cum ne este scris viitoru, dar stiu ca oricum ar fi ea nu o sa mai fie fericita pe deplin niciodata.

Pe geam se pot vedea picaturile de apa care cad cu repeziciune din cer si se zdrobesc cu putere de solul dur si rece. O liniste se lasa in camera, parca si natura plange ca ea nu o sa mai picteze, totul din jur devine mohorat si lipsit de culoare, parca si florile mirositoare s-au vestejit. Nu pot nici sa gasesc cuvinte care sa descrie ce simt, caut prin inima mea sentimentele ca sa le pot spune, dar este pur si simplu imposibil.

Inca o data am senzatia ca innebunesc, ies tiptil din camera si ma indepartez cat pot de mult, nu vreau sa fiu langa ea asa ca stau la capatul holului. Èšip cu toata forta ca viata nu este corecta, imi vine sa-mi rup tricoul de pe mine, sunt furios si nebun in acelasi timp. Furios ca tocmai ea trebuie sa treaca prin toate, ca fiinta la care tin cel mai mult sufera pana si in somn, m-as bucura mai mult sa stau eu in locul ei, chiar m-as bucura. Si nebun ca sunt un neputincios, ca tot ce pot sa fac este sa stau aici si sa ma uit la ea cum plange, sunt un nimic.

Iar am acea senzatie de neputinta si ies afara din spital direct in ploaie, apa rece se loveste cu brutalitate de corpul meu, acum pot gandi mai limpede, dar asta nu ma ajuta. Crengile copacilor stau aplecate de parca ar ingenunchea in fata apei ca le da putere, iar frunzele pictate cu verde sunt spalate atat de bine de lacrimile cerului. Pamantul care acum cateva zile puteai spune ca este lipsit de forta si de viata, acum parca radiaza fericire. Toata natura se bucura datorita acestor lacrimi dumnezeiesti, dar lacrimile muzei mele nu exprima decat durere, si nimeni nu le venereaza.

Nu pot sa controlez impulsurile asa ca un tipat la fel ca cel din spital se aude destul de tare, cred ca oamenii ma cred un ciudat, dar daca ar sti cum sunt ar tacea. Oricat de mult as incerca s-o ajut pe muza mea niciodata nu o s-o fac la fel de fericita cum a fost in zelele de demult cand picta, si plansele ei bucurau sufletele oamenilor care le priveau. Sunt un nimeni, un copil care nu are nimic special, si acum sunt un nebun sfasiat de durerea neputintei. Poate sa treaca decenii, secole, poate si milenii dar niciodata muza mea nu va mai fi fericita.

1 comentariu (+add yours?)

  1. Trackback: One-shot nou | artificiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Damon's Reading Club

Your favorite characters and your favorite books

Blogul Meu de Make-up

doamnele vor intelege...

Si,amo!

Vale, saca los grilletes... ¡soy tu prisionera!

Copiere

Just another WordPress.com weblog

Nedela Miruna

I'm in Wonderland

Angel's Gift

Just another WordPress.com weblog

Too Late...

®Aceste personaje aparţin lui Stephenie Meyer, iar noi nu avem nici un drept de autor asupra lor.™

sperantaunuiartist.ro

Acest site isi propune sa promoveze cultura in pictura

Pur si simplu ... Joko

Destiny is for losers. It's just a stupid excuse to wait for things to happen instead of making them happen.

PrintrePescari

un blog de pescuit,natura si R&R

iluminisme

Plăcerea de a scrie sincer

florin buzdugan

„Dă-mi o sticlă de bere. Arde iadul”

Hand Made Feng Shui

"Indiferent de care aspect al vietii dumneavoastra nu sunteti multumiti, feng shui are remedii pentru orice. "

Juliacastorp's Blog

Studii de dans macabru

%d blogeri au apreciat asta: