Johnny Depp renunta

În urmă cu aproximativ o lună, Johnny Depp le spunea celor de la revista The Rolling Stone că nu se poate vedea ca actor pentru încă zece ani. Actorul în vârstă de 50 de ani, cu o carieră de aproape 30 de ani, și-a clarificat acum declarația, într-un interviu acordat emisiunii de dimineață a postului TV BBC.

”Nu spun că aș putea să renunț la actorie în orice moment, dar aș zice că acel moment nu este foarte departe. La un moment dat, și asta pe pune pe gânduri, îți dai seama, când faci totalul dialogului pe care l-ai purtat în decursul unui an, de faptul că ai rostit mai mult replici învățate decât propriile tale cuvinte, iar asta este ceva total sărit de pe fix. Nu există cumva și lucruri ceva mai liniștite pe care mi-ar face plăcere să le fac? Da, uite, nu m-ar deranja să fac asta…”, a explicat Depp.

Actorul se gândește așadar la ”pensionare” într-un viitor apropiat, însă până atunci, mai mare câteva pelicule în orar, precum Into the WoodsTranscendence, Pirates of the Caribbeean 5 și, posibil, Alice în Wonderland 2.

Damon's Reading Club

Your favorite characters and your favorite books

Blogul Meu de Make-up

doamnele vor intelege...

Si,amo!

Vale, saca los grilletes... ¡soy tu prisionera!

Copiere

Just another WordPress.com weblog

Angel's Gift

Just another WordPress.com weblog

Too Late...

®Aceste personaje aparţin lui Stephenie Meyer, iar noi nu avem nici un drept de autor asupra lor.™

sperantaunuiartist.ro

Acest site isi propune sa promoveze cultura in pictura

Pur si simplu ... Joko

Destiny is for losers. It's just a stupid excuse to wait for things to happen instead of making them happen.

PrintrePescari

un blog de pescuit,natura si R&R

florin buzdugan

„Dă-mi o sticlă de bere. Arde iadul”

Alexandru Petria

literatură și provocări contemporane

Juliacastorp's Blog

Studii de dans macabru

Cafebiblioart

Your headquarter of entertainment, coziness and hot beverages

Seriale Online subtitrate in limba romana!

Just another WordPress.com weblog